vineri, 12 martie 2010

Coeficientul de inteligenta poate fi negativ ?


joi, 18 februarie 2010

001 = S, excepţia de la O32/11.01.2010

Rând pe rând, categoriile de slujbaşi ai statului constată cum salariile lor se contractă, contrazicânu-l în mod neruşinat pe măria sa BOC al 4-lea.
Ani de-a rândul, funcţionarii au devenit un conglomerat de caste, apărându-şi cu mai multă sau mai puţină dreptate suma de pe fluturaşul de salariu. În acelaşi timp, au fost folosiţi de clasa politică ca ţintă predilectă în campaniile electorale, făcându-l pe omul de rând să pună în aceeaşi oală pe profesori, ceferişti, funcţionari din ministere, poliţişti, etc. Deja pentru omul de rând imaginea bugetarului se confundă cu cea a funcţionarului de la ghişeu.
Dar să revenim... rând pe rând, toate castele de bugetari o încasează zdravăn în fluturaşi. Dar nu toţi... doar profesorii, cadrele medicale, funcţionarii din primării... NU ŞI CEI DIN PREFECTURI.
NU, cei din prefecturi, adică prelungirea micului BOC în teritoriu, NU.
Ei beneficiază de Ordine emise de MAI care au înaintea numărului de registratură litera S.

P.S.
Să trăiţi dom'ministru, vă mai aduceţi aminte când vă întâlneaţi cu unul şi altul pe furiş, adică în pustie, de frică să nu vă înregistreze ZEUS ?
Ce frumoasă e Dâmboviţa...

vineri, 5 februarie 2010

Racheta cu râme !!!



Oricâte glume am face pe seama râmelor şi ţestoaselor trimise în spaţiu de iranieni, nu prea este râsul nostru...

30 de ani de împliniri măreţe ... la ei

La aniversarea a 30 de ani de la revoluţia islamică, iranienii au inaugurat cel mai lung pasaj rutier din Teheran.


miercuri, 3 februarie 2010

Violet sau mov ?

O scurtă retrospectivă a scandalurilor mai mult sau mai puţin cu subiect ne arată că Traian Băsescu a avut de fiecare dată o ieşire publică în care a explicat, a manipulat ş.a.m.d.
Tot aştept să văd sau să ascult şi explicaţia lui despre flacăra violet. E dreptul meu să mă aştept la explicaţii. E dreptul lui să tacă. Atâta tot că în această perioadă atenţia îmi e atrasă de tot ce are culoarea violet. Culoarea violet (sau violetă) este un element care perturbă gândirea. Când văd violet gândurile îmi fug la politică. Când văd violet în faţă îmi apare imaginea lui Boc.
Şi mai am o singură problemă care ţine de nuanţe, nu ştiu dacă nuanţele din fotografia de mai jos sunt de violet sau de mov. Dacă sunt de mov, cam cât ? Puţin mov sau ceva mai mult ?

vineri, 22 ianuarie 2010

Revista presei de aiurea, astăzi, vineri 22 ianuarie 2010 - partea a doua







http://tw.next.nextmedia.com/index.cfm?Fuseaction=Article&IssueID=452&ArtID=32248705

si o traducere aproximativa, facuta cu google translator

International scandal, preşedintele de revânzare fratele România vinde 1800 de tone de muniţie o organizaţie teroristă în Taiwan


台灣逾期彈藥被羅馬尼亞總統的胞弟轉賣,成為恐怖分子彈藥的來源。(歐新社)
圖片: 1 / 1 Foto: 1 /?


台灣逾期的彈藥竟成恐怖組織的軍火來源! Muniţii Taiwan de restante brusc a devenit o sursă de organizatii teroriste, arme!
軍方第三次委外處理的8,060噸舊彈藥,因監督不周,其中1,884噸遭羅馬尼亞總統家族,轉賣到非洲安哥拉分離分子、黎巴嫩真主黨與其他恐怖組織,而使我國捲入此一國際醜聞,勢將嚴重打擊台灣的國際形象! Ocupa militar de outsourcing, cu o treime din 8060 de tone de muniţii vechi, din cauza supravegherii neadecvate, din care 1884 de tone au fost preşedinte de România, de familie, vândute în Africa şi separatistilor Angola, Hezbollah şi alte organizaţii teroriste, lăsând implicarea Chinei în astfel de un scandal internaţional , este obligată să o lovitură puternică la imaginea Taiwan internaţională!
羅馬尼亞總統特里安. Preşedintele Trient România. 巴塞斯古,去年被爆其弟轉賣台灣舊軍火,而使台灣捲入此一國際醜聞。 Baze de explozie vechi de anul trecut revândute Taiwan, fratele mai mare al lui în braţe, pentru că Taiwan a implicat în acest scandal internaţional.

特里安. Trient. 巴塞斯古小檔案 Baze de vechi fişiere mici -
年齡:59歲身分:羅馬尼亞總統經歷:羅馬尼亞交通部長、首都布加勒斯特市長爭議: Varsta: ID 59 de ani: română Experienţa Preşedinte: Ministrul roman al Transporturilor, primarul controversate din capitala, Bucuresti:
2004年當選總統,2007年曾因濫權爭議遭國會彈劾暫停職務,但拒不辭職,經公民投票否決彈劾案後復職。 În 2004 a fost ales preşedinte în 2007 Zengyin abuz de putere de punerea sub acuzare de către Congres a suspendat litigiului, dar a refuzat să demisioneze, cetăţenii au votat împotriva punerea sub acuzare, după repunerea. 2009年底以些微差距連任成功。 Până la sfârşitul anului 2009 cu un uşor decalaj între al doilea termen.

二○○九年東歐國家羅馬尼亞舉行總統大選前,台灣委外銷毀的八千多噸舊彈藥,依合約應在保加利亞銷毀,但其中一八八四噸竟遭羅馬尼亞總統家族重新包裝後,非法轉賣到非洲安哥拉,可能與卡賓達解放陣線、黎巴嫩真主黨與其他恐怖組織有關,使台灣捲入國際醜聞。 Ţările est-europene a avut loc în România, în 2009, înainte de alegerile prezidenţiale, distrugerea Taiwan de externalizare a muniţiei vechi, mai mult de 8000 de tone, conform contractului ar trebui să fie distruse în Bulgaria, dar au pierdut 1884 de tone Preşedintele România, re familia-ambalate, ilegale de revânzare Africa, Angola, pot fi legate de Cabinda Frontul de Eliberare, Hezbollah şi alte organizaţii teroriste, Taiwan, astfel încât să fie implicaţi în scandal internaţional.

Revista presei de aiurea, astăzi, vineri 22 ianuarie 2010

http://www.taiwannews.com.tw/etn/news_content.php?id=1160651&lang=eng

Ammunition scandal
Taiwan News
, Staff Writer , Central News Agency

2010-01-21 12:00 AM

The Ministry of National Defense said Wednesday it would file legal action if media reports alleging the illegal sale of its old ammunition to Angola via the Romanian presidential family were true.

Next Magazine alleged in its latest edition that relatives of Romanian President Traian Basescu repackaged expired Taiwanese ammunition destined for destruction in Bulgaria and sold it to the African nation of Angola.

More than 8,000 tons of grenades, mines and other old ammunition should have been destroyed, but the Romanians took 1,884 tons before presidential elections there last year, Next said. The military would request information from Explomo, the Singapore-based company which won the contract to destroy the ammunition.

http://www.taiwannews.com.tw/etn/news_content.php?id=1160229&lang=eng

Taiwan investigates ammunition scandal involving Romanian presidential family
Ammunition destined for destruction in Bulgaria ended up in Angola: Reports
Taiwan News,
Staff Writer
2010-01-20 06:06 PM

TAIPEI (Taiwan News) – The Ministry of National Defense said Wednesday it would file legal action if media reports alleging the illegal sale of its old ammunition to Angola via the Romanian presidential family were true.

Next Magazine alleged in its latest edition that relatives of Romanian President Traian Basescu repackaged expired Taiwanese ammunition destined for destruction in Bulgaria and sold it to the African nation of Angola.

More than 8,000 tons of grenades, mines and other old ammunition should have been destroyed, but the Romanians took 1,884 tons before presidential elections there last year, Next said.

The military would request information from Explomo Technical Services, the Singapore-based company which won the contract to destroy the ammunition, said Wang Kuo-wu, director of the Procurement Center at the Armaments Bureau under the defense ministry.

If the media reports turned out to be true, the military would take the necessary legal action, Wang said. First it would abrogate the contract, then demand the repayment of the fees and guarantee deposits stipulated by the contract, and file a compensation demand. The likelihood of forgery would also be investigated, he said.

Wang emphasized that the Ministry of National Defense was extremely careful about planning and supervising the handling of old ammunition. In May last year, military representatives traveled to Bulgaria to supervise the execution of the contract, which was completed in August, according to Wang.

Maxam, the Bulgarian company handling the case, had to provide a daily list of the destroyed ammunition accompanied by pictures, he said.

The ministry had also asked two companies, one Taiwanese and one foreign, to provide monthly reports about the handling of the weaponry.

joi, 21 ianuarie 2010

Revista presei de aiurea, astăzi, joi 21 ianuarie 2010

http://www.haaretz.com/hasen/pages/ShArtVty.jhtml?sw=romania&itemNo=1142710

.....Romanian-style chorba soup

Chorba is actually a Turkish word that means "soup," a culinary contribution of the Ottoman Empire, of which the area now known as Romania was a part for 500 years. Traditional Romanian chorba features shpondra prominently. Poor Romanians used the bones (breast bones and ribs) and the rich used the meat itself. Both seasoned their chorba with a herb called lovage, which can be found in the big produce markets. If lovage is not available, celery leaves may be substituted.

This soup is prepared in two stages. The road is long, but the result is splendid. ....

luni, 18 ianuarie 2010

Revista presei de aiurea, astăzi, luni 19 ianuarie 2010

Suntem tari !!!
Am ajuns în paginile cotidienelor americane, la secţiunea "Europeni plecaţi cu pluta".

Romanian claims negative energy lost him election
The Associated Press
Monday, January 18, 2010; 6:25 AM

BUCHAREST, Romania -- In the latest bizarre claim to come out of Romania's presidential race last year, the loser and his wife have claimed he was subject to attacks of negative energy by aides of President Traian Basescu during a crucial debate.

Former Foreign Minister Mircea Geoana who lost the Dec. 6 runoff, claimed Basescu ordered the attacks against him, Mediafax news agency reported Monday.

"During the Dec. 3 debate ... people who were working for Basescu in this domain were present to the right of the camera. ... I saw them and I know who they are," Geoana told Antena 3 television. Geoana fared badly in parts of the debate.

His wife Mihaela Geoana said Saturday her husband "was very badly attacked, he couldn't concentrate."

Former President Ion Iliescu dismissed the allegations as "discussions for naive people, for uneducated people," according to Monday's edition of the daily Gandul.

Geoana aide Viorel Hrebenciuc has previously alleged there was a "violet flame" conspiracy during the campaign. He said Basescu dressed in purple on Thursdays to increase his chance of victory.

Asked about the violet connection, Basescu joked earlier this month that "it was the color of the year" in 2009.

Basescu narrowly won the election. Geoana's Social Democracy Party claimed the ballot was marred by fraud.


P.S.

UUPS, a uitat să se semneze... cred că este acelaşi românaş de-al nostru care ne-a "turnat" acum caţiva ani în povestea cu avioanele CIA.

joi, 14 ianuarie 2010

Din ciclul "Români, vi se pregăteşte ceva", astăzi partea 1

Responsabilii cu sănătatea noastră (pe care îi bănuiesc a fi responsabili şi cu contractarea vaccinurilor antiporcine) ne tot liniştesc când ţi întrebăm cum e cu mercurul din tiomersal.
Sfatul meu este să nu îi mai întrebăm pe ei şi să întrebăm orice copil care a învăţat ce înseamnă "goagăl".
Dacă facem acest pas tehnologic uriaş vom afla:
-tiomersalul este acelaşi lucru cu thiomersalul
-thiomersalul este acelaşi lucru cu thimerosalul
-thimerosalul a fost desemnat în anul 2002 ALERGENUL ANULUI de către
American Contact Dermatitis Society
2323 North State Street #30, Bunnell, FL 32110 USA
(386) 437-4405, Fax (386) 437-4427

Aha, adicătelea ăştia ne-au pus în vaccin nu orice maclavais, ci unul de frunte, premiat şi recunoscut pe plan mondial.
http://www.contactderm.org/i4a/pages/index.cfm?pageid=3467

Nu este pentru cine se pregăteşte, este pentru cine se găseşte !!!

Nu este pentru cine se pregăteşte, este pentru cine se găseşte !!!
Ce înseamnă să fii naiv... Adică eu am fost naivul pentru că i-am recomandat lui BOC al patrulea să urmeze exemplul iranian. N-a fost să fie, aşa că recomandarea a fost pusă în practică de vistiernicul şef şi s-a materializat în noul show de viitor succes, Gheorghe şi Dănuţ !!!

P.S.
Am o nelămurire:

BOC se scrie cu majuscule ? Dacă se scrie cu majuscule, sinonimele prin ricoşeu din alte limbi se scriu tot cu majuscule ? RaHaT, ţara arde şi mie îmi arde de majuscule..

marți, 12 ianuarie 2010

O sugestie pentru premierul Boc al patrulea

Am avut surpriza în câteva rânduri să nu îmi aduc aminte numele purtătorului de cuvânt de la Guvern; singurul lucru pe care mi-l aduceam aminte era că este o persoană care vorbeşte foarte afectat. Şi îmi mai aduc aminte o explicaţie haioasă dată unei bâlbe trase de premier privind creşterea unor preţuri, ceva de genul ba că era o informare, ba că nu are competenţe, ba că-i albă ba că-i neagră.
Drept urmare, fiind (eu, adică persoana mea) dornic de a îmi exercita pe deplin dreptul la informare, îi recomand premierului să se inspire din experienţa Republicii Islamice Iran şi să desemneze doi purtători de cuvânt...

sursa: agenţia de ştiri IRNA

Téhéran.Irna. 11 Janvier 2010.

Politique. Iran.

Deux membres du gouvernement du président Mahmoud Ahmadinejad ont été nommés dimanche porte-parole du gouvernement.

Le premier vice-président Mohammad-Reza Rahimi et le ministre de l’Economie et des Finances Shamsoddin Hosseni ont été nommés porte-parole du gouvernement après l’accord du gouvernement iranien.


Mohammad-Reza Rahimi sera plus particulièrement chargé de toutes les questions politiques, sociales et culturelles tandis que Shamsoddin Hosseni est chargé des questions économiques.

Călugărul Pahomie şi George al V lea

Spre deosebire de calculatoare, mintea umană este mult mai imprevizibilă decât ar putea aprecia un om de ştiinţă. Astăzi am fost protagonistul unui scurt exerciţiu de logică prin ricoşeu: o simplă fotografie făcută undeva în Paris m-a făcut ca în clipa următoare să îmi aduc aminte de călugărul Pahomie...
Pentru cei care nu ştiu (nu vă simţiţi nici ofensaţi şi nici umiliţi, amănuntul acesta nu afectează nivelul salarial), călugărul Pahomie este de fapt domnitorul Alexandru Lăpuşneanu, acelaşi domnitor cunoscut pentru două ziceri celebre atribuite de Costache Negruzzi: "De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu!" şi "Proşti, dar mulţi!".
Dacă prima zicere mi-a lăsat sinapsele insensibile dealungul anilor, cea de a doua mi-a revenit în minte în mod repetat, lucru care s-a întâmplat şi astăzi...
Ce-i drept, exprimarea nu a respectat întocmai originalul, suferind diverse variaţiuni pe temă: "Mulţi proşti!!!", "Totuşi, chiar nu-i doare?", "Eu unde emigrez?", etc....
După ce am văzut fotografia de mai jos m-am hotărât: eu nu emigrez în Franţa...

luni, 11 ianuarie 2010

Mărire şi decădere...

În mod ciclic, viaţa mea se intersectează cu lumea presei. De fiecare dată am ajuns în mass-media ca urmare a unei schimbări din viaţa mea, alăturarea la tagma jurnalistică fiind de fapt soluţia de asigurare a supravieţuirii. De fiecare dată am părăsit această meserie în momentul care precede deobicei succesul sau eşecul. De fiecare dată am plecat către o slujbă mult mai bine plătită. De fiecare dată am revenit la statutul de mercenar, încercând să respect singura regulă pe care am putut-o negocia vreodată cu "mogulul de serviciu", şi anume, să nu aplaud ca un besmetic şi să nu ridic osanale ca un dobitoc. Neîndoios, singurul lucru care mi-a mai rămas a fost acela de a critica, adică să îmi exercit dreptul câştigat abia acum 20 de ani.
Acum, după 20 de ani, sunt un simplu spectator al prăbuşirii unor coloşi cu picioare de lut. Puiblicaţii de temut (pentru politicieni şi oameni de afaceri) dispar, doborâte nu de criză, ci de greşelile făcute în ultima vreme de cei care ajuns să creadă că sunt depozitarii adevărului absolut, de cei care au ajuns să creadă că ei sunt cei ce hotărăsc valorile morale în societate.

Adică, jurnaliştii....